Cerealele

Cerealele sunt una dintre culturile care au cel mai mare impact asupra lumii. Acestea sunt alimente esențiale în dieta oamenilor și nu numai, ceea ce o face ca cerealele să fie o cultură centrală în lanțul alimentar și reprezintă chiar o îngrijorare atunci când există riscul penuriei.

În 2018, cantitatea de cereale produse la nivel global a fost de 2,7 miliarde de tone, aproximativ 354 kg pe cap de locuitor. Consumul lor a crescut deja în țările dezvoltate și în Asia de Sud-Est.

În România, de asemenea, cerealele sunt una dintre culturile care au cunoscut o creștere progresivă, grâul și orzul fiind a doua și, respectiv, a treia cea mai cultivată cultură din întreaga țară. În termeni europeni, România se află printre primii 3 cei mai mari producători de grâu.

România este o țară dependentă din punct de vedere economic de agricultură, chiar dacă acesta nu este sectorul său principal de activitate. Țara are dimensiuni destul de mari și cea mai mare parte a terenului arabil este cultivată. Datorită acestui fapt, populația României este destul de dependentă de agricultură, aproximativ 1/5 din populația activă având locuri de muncă aferente sectorului, și anume în domeniul exporturilor, și chiar și populația din mediul rural a crescut și ea în ultimii ani. Întrucât acesta este un sector care a atras atenția și este în continuă creștere, deși nu este încă un sector care să se poată auto susține, este necesar să se mențină stabilitatea economică și se așteaptă să aibă tot mai mult impact asupra țării.

Dăunători și Boli

Buruieni

Controlul eficient al buruienilor este esențial pentru atingerea potențialului de producție și reducerea la minimum a bolilor la culturile de cereale. Buruienile concurează cu cerealele pentru apă, lumină, nutrienți și spațiu, determinând reduceri ale randamentului calității și cantității. Ele pot fi, de asemenea, gazde pentru dăunători și boli și pot crea o punte pentru ca acestea să fie transferate de la o cultură la alta. Managementul eficient al buruienilor ia în considerare, în mod corespunzător, mai mulți factori, și anume: alegerea și rotația culturilor; managementul băncii de semințe de buruieni; alegerea culturilor; data aratului; competiția culturilor; alegerea erbicidului (sau a altui tratament), aplicarea și momentul; strategii recente de combatere a buruienilor; vremea; și punctul de vedere al agronomului și fermierilor. Atunci când un fermier conduce un utilaj printr-un câmp plin de buruieni, buruienile sunt adesea afectate și mai dificil de gestionat dacă sunt necesare aplicări ulterioare de erbicid. Fără un control eficient, buruienile pot duce la o recoltare lentă. Atunci când alegeți erbicide pentru a controla pe câmp buruienile care pun probleme, luați în considerare managementul rezistenței.

Erysiphe graminis March.

Denumire populară: Făinare

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România

Plante gazdă:Triticum aestivum (grâu), Hordeum vulgare (orz), Secale cereale (secară), Avena sativa (ovăz)

Simptome

Atacul se manifestă pe limbul și teaca frunzelor, pe tulpină și foarte rar pe spice.

La început apar pete galbene sau verzi deschis, la suprafața cărora apar pernițe pâsloase, proeminente, de câțiva milimetri lungime. Când atacul este puternic, aceste pete confluează, acoperind suprafețe mari din țesutul organului atacat. Pe teci, ele formează un fel de manșon de jur împrejurul tulpinii.

Aglomerările de miceliu au culoare albă, dar cu timpul se închid la culoare și devin prăfoase (făinoase), împrăștiind un praf alb format din conidiile ciupercii.

Pernițele formate din miceliul ciupercii se formează la suprafața epidermei, iar sub acestea țesutul se îngălbenește la început, apoi se brunifică. Mai târziu, pernițele se desprind de țesutul pe care s-au format și cad, iar pe frunză rămâne o pată brun-violacee de forma și mărimea perniței. Frunzele puternic atacate se usucă de timpuriu și plantele prezintă o coacere forțată.

În semănăturile de toamnă, mai ales în luna aprilie, atacul se prezintă sub formă de vetre, care, dacă vremea este favorabilă (umedă și rece), se măresc radiar, putând ocupa suprafețe mari din cultură sau chiar întreaga cultură.

Plantele atacate din toamnă sunt mai sensibile la ger și unele pier în întregime; cele care supraviețuiesc cresc mai încet, în primăvară au sistemul radicular mai slab format, rămân în urmă în dezvoltare și sunt debile; frații mai puternic atacați nu mai dau în spic, iar cei care au înspicat au spicul mai scurt, cu boabe puține, mai mici și mai ușoare. Un atac puternic în perioada de înfrățire și mai ales de împăiere poate să reducă sensibil producția de boabe.

Mod de răspândire

  • infecțiile primare, care se produc toamna și primăvara, sunt inițiate atât de conidii (care se dezvoltă pe samulastră), cât și de ascospori (care se maturează în septembrie);
  • în urma acestor infecții, atacul ciupercii poate să începaă în toamnă și se extinde din focarele inițiale sub formă de vetre, care în cazul unui atac putenic se văd de la distanță; •ciuperca mai poate ierna și ca ascospori în cleistoteciile care se găsesc căzute pe sol sau pe resturile de plante atacate rămase pe câmp după recoltarea grâului și a orzului;
  • vremea rece și umedă favorizează dezvoltarea ciupercii.

Măsuri preventive

  • folosirea soiurilor rezistente;
  • distrugerea resturilor vegetale rămase după recoltarea plantelor atacate și a samulastrei prin arături adânci de dezmiriștire;
  • pentruprevenirea atacului și a pagubelor produse de această boală se recomandă ca semănatul grâului de toamnă să nu se facă prea devreme, ci spre sfârșitul epocii optime stabilite pentru regiunea respectivă; de asemenea, semănătura să nu fie prea deasă, iar aplicarea îngrașămintelor să se facă în complex, în doze echilibrate, punând o pondere mai mare pe îngrășarea fazială;
  • îngrășămintele azotate aplicate unilateral favorizează atacul;
  • în terenurile prea umede, în care apa stagnează în primăvară, se vor lua măsuri pentru înlăturarea excesului de umiditate (măsuri agrotehnice, drenarea terenului);
  • arderea miriștilor, când este cerută de combaterea altor boli, contribuie de asemenea la reducerea materialului de infecție pentru semănăturile de toamnă și pentru cele de primăvară.

Calonectria graminicola (Berk.et Br.) Wr. f.c. Fusarium nivale (Fr.) Ces.

Denumire populară: mucegaiul de zăpadă, fuzarioza paiului și a spicelor

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România

Plante gazdă: Triticum aestivum (grâu), Secale cereale (secară).

Simptome

Boala se manifestă pe toate organele aeriene (frunze, tulpină, spic) și în toate fazele de vegetație ale plantelor.

Boabele de grâu contaminate, când germinează în sol, dau naștere la colți, care fiind infectați de miceliul ciupercii, sunt atât de slăbiți, încât nu pot să străbată stratul de sol de deasupra lor, ci se învârtesc în jur, luând deseori forma de tirbușon. Chiar dacă plantele au reușit să răsară, sunt slăbite de atac și, dacă vremea continuă să fie favorabilă ciupercii, ele putrezesc și se usucă încă din toamnă.

Faza cea mai păgubitoare este aceea în care atacul nu se limitează numai la planta ieșită din bobul contaminat, ci se extinde și asupra plantelor din jur. Această formă a bolii evoluează ascuns sub stratul de zăpadă ce acoperă plantele. Primăvara la topirea zăpezii, plantele atacate sunt acoperite parțial sau în întregime de o împletitură rară, ca un voal, dar bogată, de hife miceliene de culoare albă-cenușie la început (mucegaiul de zăpadă). Mai târziu, ea prezintă din loc în loc aglomerări de miceliu de culoare roz-roșiatică.

Deseori atacul se manifestă în vetre (petice), în care plantele din mijloc sunt distruse de ciupercă și putrezite, iar spre periferie ele sunt mai puțin vătămate, în diferite faze ale atacului.

Dacă după topirea zăpezii vremea este ploioasă, rece și noroasă, atacul continuă să se extindă, iar suprafața cu plante complet distruse se mărește treptat, putând să ajungă până la 40% și chiar mai mult. Dacă însă după topirea zăpezii intervine o vreme frumoasă, cu soare și vânt, atacul se oprește brusc, pânza de miceliu care acoperă plantele se usucă și cade în bucăți la pământ. Plantele mai puțin atacate își continuă vegetația și reușesc să se refacă, pe când cele atacate mai puternic se usucă, apărând în cultură goluri corespunzătoare vetrelor de atac, în centrul cărora plantele au dispărut. În fazele mai avansate de vegetație, între înflorit și maturitatea plantei, atacul se localizează la baza paiului și se manifestă prin brunificarea și putrezirea țesutului atacat și uneori prin îndoirea (îngenuncherea plantelor) sau chiar ruperea tulpinii. De regulă, plantele atacate se usucă prematur și capătă o culoare verde deschis până la galbenă sau se albesc. Boabele încetează să se mai dezvolte, rămân mici, cu diferite grade de șiștăvire sau, dacă atacul s-a produs de timpuriu și a evoluat repede, boabele nu se mai formează.

Ultima formă a bolii se manifestă la spic, pe suprafața plevilor și a boabelor observându-se un înveliș fin, roșietic, care acoperă porțiuni mai mari sau mai mici, după intensitatea atacului. Boabele rămân mici, șiștave, ușoare, deosebindu-se de cele sănătoase prin culoarea lor mai deschisă, spălăcită. Efectul atacului este cu atât mai grav cu cât boala s-a instalat mai devreme și a evoluat mai rapid, ca urmare a unor condiții de mediu mai favorabile.

Mod de răspândire

  • boala se transmite de la un an la altul prin miceliul ciupercii care se găsește în sămânță și în resturile de plante atacate, în descompunere, din sol, pe care ciuperca trăiește ca saprofit sau iernează prin organele de rezistență (clamidosporii);
  • producerea infecțiilor în semănăturile de toamnă și dezvoltarea bolii pe tinerele plante sunt condiționate de umiditatea abundentă și de temperatura scăzută. Temperaturile optime pentru producerea infecției și dezvoltarea atacului sunt cuprinse între 5 și 10° C;
  • ciuperca se dezvoltă foarte bine sub zăpadă, în golurile care se formează în jurul plantelor, unde există o atmosferă închisă, umiditate mare și temperaturi scăzute. De aceea, boala ia proporții mari în iernile cu căderi abundente de zăpadă, care se așterne uniform peste culturi într-un strat foarte gros, și este cu atât mai păgubitoare cu cât zăpada se topește mai târziu și mai încet în primăvară.

Măsuri de management

Măsuri preventive

  • folosirea de sămânță sănătoasă;
  • semănatul grâului de toamnă să se facă la sfârșitul perioadei optime și mai rar, pentru ca semănăturile să nu intre în iarnă cu o masă vegetativă prea bogată, care ar favoriza dezvoltarea ciupercii sub zăpadă;
  • se vor evita terenurile prea umede sau se vor drena;
  • după recoltare se va face o arătură adâncă pentru a îngropa resturile de plante atacate.

Puccinia graminis Pers. f. sp. tritici Eriks & Henn.

Denumire populară: rugina neagră a grâului.

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România.

Plante gazdă: cereale păioase - grâu (Triticum aestivum), orz (Hordeum vulgare), secară (Secale cereale), ovăz (Avena sativa) sau ierburi din genurile Aegilops, Agropyron, Bromus, Hordeum, Melica, Elymus.

Simptome

Rugina neagră este o specie care își desfășoară ciclul de viață pe gazde diferite: cel de picnidii și ecidii pe gazdă intermediară – dracila(Berberis sp.), Mahonia, și stadiul de uredospori și teleutospori – pe grâu și alte graminee.

Rugina neagră se dezvoltă pe plantele de grâu în a doua jumătate a lunii iunie și în prima jumătate a lunii iulie, în perioada când grâul se apropie de maturitate și apare direct de la început pe frunzele din etajul superior al plantei.

Fructificațiile ciupercii apar pe toate organele aeriene ale grâului și ocazional pe spice, glume, ariste, chiar și pe sămânță. Mai frecvent ele apar pe limbul și teaca frunzelor și pe pai, mai rar pe spic.Zonele cu atac cuprind ambele fețe ale frunzei și sunt de formă alungită, liniară, de 2-4 mm lungime (când confluează, până la 10-12 mm), de culoare brun închis. La început, fructificațiile ciupercii sunt acoperite de epidermă, dar pe măsură ce ele evoluează, sub presiunea uredosporilor, epiderma se sfâșie, pustulele devin pulverulente și sunt înconjurate de resturile rupte neregulat ale epidermei .

Pe frunzele plantelor tinere (grâul de toamnă), rugina se manifestă sub forma unor pustule de uredospori mult mai mici, mai puțin numeroase și de culoare mai puțin închisă, ceea ce face ca atacul ei să se deosebească mai greu de cel de rugina brună.

Spre sfârșitul perioadei de vegetație a grâului, încep să se formeze sporii de rezistență (teleutosporii), pustulele schimbându-și treptat culoarea, din brună închis în brun-negricioasă și apoi în neagră.

Plantele atacate dau producții mai mici de boabe, iar acestea sunt cu atât mai șiștave cu cât atacul a fost mai puternic și s-a produs mai de timpuriu. Boabele de grâu șiștave sunt mai sensibile față de acțiunea fitotoxică a produselor utilizate împotriva mălurei, dând naștere la plante slăbite, care se dezvoltă mai lent și rămân întârziate în vegetație. Boabele recoltate de la plantele atacate au un conținut de proteină, gluten și hidrați de carbon mai scăzut și dau o făină cu valoare nutritivă și capacitate de panificație scăzute. De asemenea, conținutul în carotină este mai ridicat și făina are o culoare mai închisă.


Mod de răspândire

Ciuperca se răspândește prin intermediul vântului. Aceasta se dezvoltă bine la temperaturi mai ridicate, însă nu mai mari de 37°C și umiditate mai abundentă. La temperaturi de -5°C sporii ciupercii pier. În condițiile din țara noastră ciclul anual al bolii este practic întrerupt o dată vara și a doua oară iarna, de aceea grâul iese din iarnă liber de rugină.

În anii când rugina produce atacuri intense, infecțiile sunt produse de ecidiosporii care se formează pe dracilă și sunt răspândiți de vânt în culturile de cereale.

O altă sursă de infecție o constituie uredosporii care sunt transportați de vânt de la mari distanțe, din țările unde temperaturile sunt mai ridicate, în care această rugină poate să ierneze pe grâu și în care apare în culturi mai devreme decât la noi.

Măsuri de management

Măsuri preventive

  • utilizarea pentru semănat a soiurilor rezistente la această ciupercă;
  • cultivarea de soiuri precoce și rezistente la cădere;
  • semănatul grâului cât mai timpuriu posibil, la începutul perioadei optime;
  • fertilizarea corespunzătoare cu îngrășămintele de bază în scopul obținerii unui avans în vegetație și a unui ritm mai accelerat de creștere;
  • evitarea semănatului prea des sau prea rar pe unitatea de suprafață;
  • distrugerea gazdei intermediare, dracila.

Puccinia striiformis West.

Denumire populară: rugina galbenă a grâului

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România

Plante gazdă: Triticum aestivum (grâu), Hordeum vulgare (orz), Secale cereale (secară), gazon, etc.

Simptome

Simptomele se manifestă pe toate organele aeriene, mai ales pe frunze. Pe amblele fețe ale limbului apar dungi galbene, fusiforme, lungi, dispuse în lungul nervurilor, dungi ce potuneori să fuzioneze . Pe fața superioară, dungile sunt acoperite cu pustule ce conțin uredospori , iar spre sfârșitul perioadei de vegetație teleutosporii (fig. 3). Frunzele puternic atacate pot avea deseori marginile răsucite sau mai rar poate să apară o sfâșiere a țesutului atacat. La început, atacul se manifestă pe funzele bazale și apoi progresează pe frunzele superioare.

Atacul se manifestă și pe: tecile frunzelor, tulpină (în treimea superioară), spice, rahisul spicului, ariste, glume și la suprafața boabelor.

Un atac puternic, care s-a declanșat de timpuriu, poate să producă o uscare timpurie a frunzelor și o coacere forțată a boabelor.

Mod de răspândire:

  • Pe distanțe lungi Puccinia striiformis se poate transmite cu ajutorul vântului, aerului și a factorului uman.

Măsuri preventive:

  • utilizarea de soiuri rezistente la Puccinia striiformis;
  • utilizarea de sămânță sănătoasă, liberă de patogen;
  • prevenirea formării samulastrei sau distrugerea ei dacă a apărut prin întoarcerea miriștii după seceriș;
  • semănatul grâului de toamnă nu prea devreme pentru a preveni infectarea în toamnă a semănăturilor;
  • aplicarea îngrășămintelor de toamnă și a celor faziale în proporții corespunzătoare.

Rhizoctonia solani Kühn Rhizoctonia cerealis van der Hoeven

Denumire populară: putregaiul rădăcinii (Rhizoctonia solani), pătarea sub formă de „ochi ascuțit” a tulpinii(Rhizoctoniacerealis) .

Statut: organisme dăunătoare non-carantină prezente în România.

Plante gazdă: grâu (Triticum aestivum), orz (Hordeum vulgare), secară (Secale cereale), ovăz (Avena sativa).

Simptome

Rhizoctonia solani

Ca multe alte boli ale rădăcinilor, este posibil ca și putregaiul rădăcinii să treacă neobservată, în afară de cazul în care rădăcinile sunt examinate cu atenție la binocular - în special vârfurile acestora.

În câmp, pentru putregaiul rădăcinii sunt caracteristice zone distincte cu plante piticite sau cu așa zise,, plante cu capete albe’’. Cele mai multe plante infectate care nu mor în timpul iernii sunt capabile să tolereze brunificarea și rănirea rădăcinilor și pot depăși boala prin producerea de noi rădăcini. Alteori, există zone în care frunzele plantelor bolnave sunt rigide și de culoare vineție-gri. Maturizarea plantelor este întârziată mai degrabă decât accelerată, ca și la alte infecții cauzate de cei mai mulți patogeni de sol care afectează grâul. Leziunile cauzate de R. solani sunt cel mai adesea mici, de 2-3 mm lungime. De obicei numai jumătate de leziune este evidentă la capătul unei rădăcini, deoarece restul este secționat când plantele sunt extrase din sol.

Uneori plăntuțele pot fi complet distruse, apărând zone distincte în lan.

Rhizoctoniacerealis

La plantele tinere leziunile ascuțite provocate de R. cerealis constau într-o brunificare a bazei tulpinii care este foarte dificil de a o distinge de “pătarea în ochi a bazei tulpinii” (Cercosporella herpotrichoides) sau de putrezirea bazei tulpinii produsă de ciupercile din genul Fusarium. Pătarea „ochi ascuțit” ca și pătarea în ochi a bazei tulpinii, începe de obicei cu teaca frunzei exterioare, aproape de baza plantei. Teaca frunzei exterioare dezvoltă zone circulare sau eliptice de culoare maro deschis, delimitate de o bordură necrotică, subțire, de culoare brun închis. Leziunile sunt frecvent superficiale, însă ocazional acestea penetrează țesuturile frunzelor afectate și produc o gaură caracteristică. La baza aceleiași plante pot apărea câteva leziuni care variază până la 1 cm în diametru. Cele mai multe plante infectate supraviețuiesc până la maturitate, dar infecțiile severe provoacă distrugerea plăntuțelor. Simptomele caracteristice de pătare sub formă de ”ochi ascuțit” apar pe plantele mature. Leziunile pe tulpini sunt de culoare brun – deschisă sau de culoare galben pai și sunt înconjurate de o margine brun – închisă, de formă ascuțită, în mod clar definită. Leziunile pot fi comparate cu pătarea în ochi a bazei tulpinii, dar sunt mult mai superficiale, mai puțin de formă lenticulară și mai bine delimitate sub formă de „ochi ascuțit”. În mod normal, aceste leziuni apar mai târziu decât la pătarea în ochi a bazei tulpinii și se pot forma pe plante la circa 30 cm deasupra nivelului solului. Leziunile de pe tulpini sunt similare cu cele de pe tecile frunzelor.

Pe tulpinile mature, sub leziuni, adesea se găsește un miceliu abundent de culoare gri-deschis. Infecția severă poate produce coacerea prematură a plantelor și căderea acestora. În mod frecvent, tulpinile infectate cedează începând de la al doilea sau al treilea internod.

R. cerealis este mai puțin capabilă să slăbească din punct de vedere mecanic tulpinile infectate decât C. herpotrichoides.

Mod de răspândire

R. solanise răspândește cu ajutorul soluluiși a resturilor vegetale infectate.Aceastapersistă în sol utilizând ca sursă de energie resturile vegetale. Este omniprezentă în sol ca miceliu și scleroți, și practic tot grâul este expus atacului. Apariția formei severe a bolii (benzi în care plăntuțele sunt complet distruse), poate reflecta abilitatea acestei ciuperci de a realiza o adevărată rețea miceliană pe resturile vegetale prezente în sol, cât mai aproape de suprafața acestuia.

R. cerealis Infecția tulpinilor este produsă cu ajutorul scleroților prezenți în sol sau al miceliului din resturile infectate. După invadarea tecii frunzelor tinerelor plăntuțe, patogenul se răspândește prin miceliul care crește pe și în plante pe parcursul întregii perioade de vegetație. Scleroții formați în cursul verii reprezintă principala sursă de inocul reîntoarsă în sol după recoltare.

Măsuri preventive

  • respectarea rotației culturilor;
  • însămânțarea târzie, superficială și asigurarea de condiții optime pentru creșterea rădăcinilor;
  • efectuarea de lucrări culturale asupra solului pentru aerisirea acestuia și distrugerea filamentelor miceliene prezente;
  • îngroparea sub arătură adâncă a resturilor vegetale;
  • evitareaumidității prelungite a solului în timpul primelor faze de vegetație;
  • întârzierea cu câteva zile a semănatului după efectuarea ultimei lucrări de pregătire a solului poate reprezenta un avantaj pentru controlul ciupercii;
  • efectuarea unor tratamente chimice (controlează doar parțial ciuperca R. solani).

Septoria spp.

Septoria tritici Rob. inDesm., Septoria nodorum (Berk.)

Denumire populară: pătarea brună (uscată) a frunzelor de grâu.

Statut: organisme dăunătoare non-carantină prezente în România.

Plante gazdă: grâu (Triticum aestivum, T. durum), secară (Secale cereale), orz (Hordeum vulgare), ovăz

(Avena sativ), diferite plante de nutreț.

Simptome

Septoria tritici Simptomele se dezvoltă pe parcursul întregii perioade de vegetație, pe toate părțile aeriene ale plantelor. Inițial, apar pete clorotice, mai ales pe frunzele care se află în contact direct cu solul. Petele se extind și se formează leziuni de formă neregulată (1-5 X 4-15 mm). Leziunile cauzate de S. tritici au tendința de a fi poziționate de-a lungul și între nervurile frunzei. Petele cresc și devin alungite, eliptice. Uneori acestea se prezintă ca niște dungi longitudinale. La început, leziunile sunt umede, apoi devin uscate, galbene și în final, gri-brune sau cu centru de culoare cenușie, înconjurate de o margine brună deschis sau brună cenușie. Într-o fază mai înaintată a bolii, la suprafața petelor apar picnidiile (fructificațiile ciupercii), cufundate ușor în epidermă, care se văd ca niște puncte mici, negricioase, dispuse în rânduri paralele de-a lungul nervurilor.

Când atacul este puternic, frunzele se usucă de timpuriu, începând cu cele de la bază. Plantele atacate se dezvoltă slab și dau o producție de boabe inferioară cantitativ și calitativ. Septoria nodorum Ca și S. tritici, S. nodorumatacă toate organele plantelor, în toate fazele de dezvoltare, dar atacă cu precădere spicele și tulpinile. Pe plăntuțele tinere, primele simptome pot fi observate pe coleoptil, sub forma unor pete brune, alungite. În condiții favorabile de temperatură și umiditate boala progresează, iar coleoptilul se brunifică în întregime și piere. Plăntuțele tinere atacate, smulse din pământ, prezintă pe bobul din care provin numeroase picnidii, grupate în număr mai mare în apropierea șanțului ventral.

La plantele mai dezvoltate sunt atacate teaca și limbul frunzelor. Pe teci apar pete brun închis care alternează cu porțiuni de culoare mai deschisă; petele confluează și acoperă suprafețe mari din teacă. Pe limbul frunzelor, la început apar pete mici, brune, cu mijlocul de culoare mai deschisă; cu timpul, petele se măresc, confluează, iar frunzele pot pieri (se usucă). Frunzele atacate puternic și de timpuriu se usucă încă din perioada de înflorire a grâului.

Pe tulpină, pe noduri și internodii, apar pete la început sub formă de liniuțe, de culoare brun-violet, care se contopesc și acoperă părți mari din pai. Picnidiile apar pe pai mai târziu, când planta se apropie de maturitate și se găsesc în număr mare în special pe nodurile inferioare ale tulpinii. Un simptom caracteristic este reprezentat de internodul superior, care rămâne verde la plantele puternic atacate.

La spice, atacul se manifestă imediat după înspicare, iar când atacul este foarte puternic, acestea au în întregime o culoare brună. Pe vreme secetoasă, pe palee se observă un înveliș ceros, de culoare roșie deschis, format din conidiile care au părăsit picnidiile pe vreme umedă sau pe rouă. Boabele formate și spicele plantelor atacate își păstrează înfățișarea normală până la coacerea în lapte, după care devin șiștave, zbârcite, pipernicite. Ele au o culoare mai închisă. Șanțul ventral al acestor boabe are marginile mult adâncite (scufundate), astfel că bobul ia forma unei luntre.

Cu cât atacul este mai puternic, cu atât numărul boabelor neformate este mai mare. De asemenea, un atac puternic și timpuriu poate produce o sterilitate parțială, care se manifestă mai ales în partea superioară a spicului.

Mod de răspândire

Boala se transmite de la un an la altul prin resturile de plante atacate și prin sămânța infectată. Pe distanțe mari, ciuperca se răspândește cu ajutorul vântului și al picăturilor de apă.

Măsuri preventive

  • utilizarea pentru semănat a semințelor necontaminate sau tratae chimic înainte de semănat;
  • înlăturarea și distrugerea resturilor de plante infectate rămase pe câmp după recoltare, sau îngroparea lor în sol printr-o arătură adâncă;
  • distrugerea samulastrei și prevenirea apariției ei;
  • respectarea rotației culturilor;
  • evitarea utilizării îngrășămintelor cu azot în exces;
  • utilizarea pentru semănat a soiurilor de grâu rezistente la cădere și la ger și a celor rezistente la boală;
  • efectuarea semănatului cât mai târziu pentru grâul de toamnă și cât mai timpuriu pentru cel de primăvară;
  • respectarea pentru semănat a unei densități optime (pentru evitarea căderii plantelor);
  • efectuarea de tratamente chimice la sămânță.

Cnephasia pasquana Hübner

Denumire populară: omida minieră a păioaselor

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România

Plante gazdă: culturi de cereale


Descriere

Adult: fluture cu anvergura aripilor de 16-18 mm,culoarea de bază este cenuşie, fără undesen caracteristic, iar aripile posterioare au o nuanţă mai deschisă.

Larva: areo lungime de 6-12 mm, după ecloziune este de culoare roşie, apoi devine galbenă, cu uşoare reflexe.

Ou: galben portocaliu în momentul depunerii apoi devine cenuşiu.

Simptome: în primele faze de dezvoltare, larva are un mod de hrănire minier, iar ulterior consumă epiderma şi parenchimul frunzelor. În perioada ieşirii spicului din burduf, pe faţa internă a limbului penultimei frunze şi pe burduf, apar rosături caracteristice, iar spicul este străbătut de canale şi în final este distrus total sau parţial. Tulpina poate fi perforată în zona primului internod sub spic. Când tija este complet retezată, apare fenomenul de „spic alb”, urmare a uscării plantelor deasupra rosăturilor. O larvă se hrăneşte cu 3-4 spice, iar mutarea de pe un spic pe altul se realizează cu ajutorul unui fir de mătase secretat de larvă şi prin curenţii de aer vine în atingere cu altă plantă de grâu, iar larva începe săurce spre spic, unde urmează o nouă etapă de hrănire.

Biologie: perioada de apariţie a adulţilor este ultima jumătate a lunii iunie. Până la încheierea recoltării specia are dezvoltarea încheiată şi se găseşte în stadiul de adult. Fluturii se retrag spre arborii din apropierea lanurilor, ponta fiind depusă în scoarţa copacilor. Primăvara, perioada de incubaţie a ouălor este de 10-12 zile. La sfârşitul lunii martie,larvele de prima vârstă părăsesc scoarţa copacilor, migrând spre lanuri unde îşi continuă evoluţia. Stadiul de pupă durează 18-20 zile, locul de formare a pupelor fiind teaca ultimei frunze pe care larva reuşeşte să o închidă cu fire de mătase secretate în perioada prepupală.

Măsuri preventive

  • evitarea semănatului cerealelor pe solele învecinate sau aflate în imediata apropiere a pădurilor şi perdelelor forestiere.

Melolontha melolontha L.

Denumire populară: cărăbușul de mai

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România.

Plante gazdă: specie polifagă (arbori forestieri, pomi fructiferi, arbuști, plante ierboase),care poate ataca și rădăcinile de cereale.

Descriere

Adultul: are capul și pronotul negru cu reflexe metalice. Lungimea corpului oscilează între 20 și 30 mm. Elitrele sunt de culoare brună-roșcată și prezintă carene longitudinale, uneori cu o pubescență fină. Abdomenul prezintă pe părțile laterale pete albicioase, triunghiulare și are pigidiul conic . Oul: este oval, alb-gălbui, cu lungimea de 1,5-2 mm.

Larva: numită "vierme alb", are corpul curbat, de culoare albă-gălbuie, cutat; segmentul anal este cenușiu și prezintă două rânduri paralele de spini dispuși longitudinal. Larvele în ultimul stadiu au lungimea de 40-50 mm.

Simptome: Atacul cel mai caracteristic și păgubitor este cel asupra rădăcinilor. Radicelele sunt distruse complet, iar la rădăcinile lignificate este ros țesutul cortical, din care cauză circulația sevei se întrerupe și plantele se usucă în întregime.

Larvele atacă părțile subterane ale plantelor lemnoase și ierboase. Cele mai periculoase sunt larvele aflate în al doilea și al treilea an de dezvoltare.

Biologie: dăunătoruldezvoltă o generație la trei sau patru ani. Iernează în stadiul de larvă sau adult în sol, la adâncimi cuprinse între 40 cm și 1 m, în funcție de umiditatea solului.

Adulții noii generații, care rezultă din transformarea crisalidelor în cursul lunilor augustseptembrie, rămân în sol, în lojele pupale, până în primăvara anului următor., când depun ponta. Incubația durează 20-25 zile. Durata stadiului larvar este de doi ani și se suprapune pe 3 ani calendaristici: din luna iunie până la venirea iernii larvele ajung la vârsta a II-a; primăvara următoare trec în vârsta a III-a, vârstă în care rămân până în luna iunie, anul următor. Larvele construiesc la adâncimi diferite (20-100 cm) loje în care are loc stadiul de prepupă și apoi de pupă, care durează aproximativ 50 zile.

Speciile de Melolontha preferă solurile umede și,în general, acoperite de vegetație.

Măsuri preventive:

  • arătură adâncă de toamnă,
  • discuiri repetate în perioada de vegetație;
  • evitarea pășunilor sau terenurilor necultivate ca și culturi premergătoare.

Ploşniţele cerealelor: Eurygaster spp., Aelia spp.

Denumire populară: ploşniţele cerealelor

Statut: organisme dăunătoare non-carantină, prezente în România

Plante gazdă: atacă cereale păioase, în special grâul

Descriere Adult:

genul Eurygaster: corp lăţit şi lung de 11–13 mm, marginile laterale fiind paralele, scutul este bombat, puternic dezvoltat, lungimea egală cu a abdomenului şi aspectul unei ţeste cu o carenă mediană. Culoarea corpului este brună- închis.

genul Aelia: corp alungit, aproximativ eliptic, lungimea de 7-10 mm, culoarea galbenă până la brundeschis.

Larva: în primele vârste (I şi II) sunt aproape rotunde, de culoare brună-negricioasă cu luciu şi cap alungit. În ultimile vârste (III-V) conformaţia corpului devine asemănătoare cu stadiul de adult.

Ou: la genul Eurygaster are forma unei sfere, culoare verde până la brun-negru înainte de ecloziune; la genul Aelia forma oului este de butoiaş, de culoare crem.

Simptome: depind de stadiul de vegetaţie al plantei şi organul atacat. Strangularea frunzelor este primul simptom, urmează uscarea porţiunii de deasupra strangulării care are loc la sfârşitul lunii aprilie începutul lunii mai. Alte simptome: îngălbenirea şi uscarea frunzei centrale, albirea integrală a spicelor, înţepături în boabe. Pe tulpină se disting punctele de înţepare sub forma unor pete mici, brune negricioase, înconjurate de o zonă de decolorare de 2-3 mm. Înţepăturile în faza de burduf duc la avortarea spicului. Albirea spicului are loc în cazul înţepării rahisului,boabele de grâu fiind supuse atacului ploşniţelor pe tot parcursul formării şi coacerii acestora. În cazul înţepării boabelor în faza avansată de coacere atacul se recunoaşte prin prezenţa unui punct negru în centrul unei zone de decolorare care îl înconjoară ca un halou.

Biologie: speciile Eurygaster şi Aelia au cicul de dezvoltare asemănător. Depunerea ouălor începe în luna aprilie şi se desfăşoară toată luna mai, început de iunie. Ponta este depusă în grupe de câte 14 ouă, pe două rânduri de câte 7 bucăţi. Dezvoltarea embrionară durează 9-10 zile. Durata vârstelor larvare este de 3-8 zile în funcţie de temperatură. Eşalonarea mare a eclozării determină prezenţa diferitelor stadii larvare pe o perioadă destul de lungă. Din momentul apariţiei larvelor de vârsta a doua începe hrănirea activă pe plante, iar larvele îşi petrec cea mai mare parte a zilei pe spic. Perioada de apariţie a adulţilor diferă de la un an la altul în funcţie de condiţiile climatice, de regulă începe la jumătatea lunii iunie până în iulie, apoi se hrănesc, acumulând cantităţi mari de substanţe de rezervă sub formă de grăsimi şi migrează spre locurile de diapauză, respectiv pădurile din apropierea lanurilor, distanţa de migrare fiind de 20-30 km. Ploşniţele iernează sub formă de adulţi, iar primăvara ajung în culturi, procesul de migrare fiind puternic influenţat de evoluţia temperaturilor. Pe un ciclu de vegetaţie se suprapun două generaţii: adulţi hibernanţi (apăruţi în anul anterior), larve şi adulţi din noua generaţie.

Măsuri preventive:

  • măsurile agrofitotehnice trebuie să asigure o densitate şi stare de vegetaţie normală, o recoltare timpurie, rapidă şi generalizată.

Tripşii cerealelor

Tripșii mai des întâlnițiîn culturile de cereale din țara noastră sunt: din familia Phloethripidae: Haplothrips tritici (Kurdj) și Haplothrips aculeatus (Fabr.)șidin familia Thripidae: Limothrips denticornis (Halid.), Frankliniella tenuicornis (Uzel.) și Stenothrips graminum (Uzel).

Denumiri populare: tripşii cerealelor

Statut: organisme dăunătoare non-carantină, prezente în România, în toate zonele de cultură a păioaselor.

Plante gazdă: cereale, în special grâu, orz, secară, ovăz și uneori porumb, dar și graminee din flora spontană.

Descriere

Deoarece tripșii sunt insecte de talie mică (cca.0,9-1,9 mm), identificarea speciilor se realizează prin observaţii la microscop.

Adult:

Haplothrips tritici are corpul de 1,2-1,5 mm lungime, este de culoare brun-închis spre negru, aripile sunt înguste, prezintă o singură nervură și au antene cu 8 articole.

Haplothrips aculeatus ajunge la1,4-1,7 mm lungime, este de culoare cafenie-negricioasă, cu aripile hialine.

Speciile Limothrips denticornis și Frankliniella tenuicornis au aceeași lungime (1,3-1,4 mm) și culoare (cafeniu-închis spre negru), însă în timp ce prima specie este mai mult lungă decât lată, a doua prezintă un corp pătrățos.

Franklinella occidentalis are corpul de culoare variabilă, de la galben-deschis până la brun-închis, de 1,2-1,9 mm lungime la femelă, iar masculul este de talie mai mică, de 0,9 mm, de culoare galbenă deschisă.

Stenothrips graminum are dimensiunea cea mai redusă (0,9-1,1 mm), este galben-cafeniu, iar antenele sunt formate numai din 7 articole.

Ou: este ovoid și translucid.

Simptome: tripșii atacă culturile de cereale, în special pe cele din luna iunie. Infestările la scară largă apar în anii cu ierni blânde, cu veri și primăveri secetoase. Plantele sunt atacate atât de adulți cât și de larve, care înțeapă și sug seva din organele florale, rahis și boabe. În urma atacului florile avortează, iar spicele iau un aspect albicios ; pe locurile înțepăturii se observă puncte brune, aristele sunt răsucite, îndoite și zbârlite. La atacuri puternice, plantele rămân mici, spicele afectate au florile căzute și boabele stafidite. Boabele de grâu sunt atacate de la începutul formării lor și până când ajung la dimensiuni normale. Daunele provocate plantelor de către tripși ca urmare a hrănirii sunt vizibile abia după ce țesuturile cresc și se dezvoltă și până în acel moment tripșii s-ar putea să nu mai fie prezenți pe plante.

Biologie: Pe parcursul unei generații, indivizii parcurg după ecloziune două vârste larvare, apoi se transformă în prepupe, pupe și apoi în adulți. Tripsul grâului iernează în stadiul de larvă de vârsta a IIa, pe porțiuni de plante din miriștea de grâu, la suprafața solului sau la adâncimea de încorporare a miriștii. Transformarea larvelor în prenimfe, nimfe și adulți are loc în primăvara următoare, când temperatura la suprafața solului se menține peste 15°C, iar în sol peste 12°C. Adulții apar la sfârșitul lunii aprilie-începutul lunii mai și stau grupați la baza ultimelor două frunze pe plantele de grâu încă neînspicate, până în momentul desfacerii burdufului când pătrund în spic. Ouăle sunt depuse în grupe de câte 2-6, mai frecvent la baza boabelor. O femelă depune 20-22 ouă, iar durata incubației este de 812 zile. Larvele apărute se hrănesc în interiorul spicelor până spre sfârșitul lunii iunie, în fenofaza de coacere în ceară, când se retrag pentru hibernare. Haplothrips tritici, Haplothrips aculeatus și Franklinella occidentalis au o generație pe an; Stenothrips graminum are o generație la 1-2 ani, iar Limothrips denticornis are 2 generații anuale: prima se dezvoltă pe tecile frunzelor de cereale în toamnă, iar cea de-a doua în spicele cerealelor, primăvara.

Măsuri preventive

  • efectuarea arăturilor adânci de vară, imediat după recoltarea cerealelor;
  • utilizarea hibrizilor/ soiurilor cu rezistență crescutăla atacul dăunătorului;
  • combaterea buruienilor pentru evitarea plantelor gazdă;
  • evitarea monoculturii;
  • însămânțarea timpurie și utilizarea soiurilor precoce, deoarece sunt mai puternic infestate culturile semănate târziu și soiurile tardive.

Zabrus tenebrioides (Goeze.)

Denumire populară: gândacul ghebos.

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România în toate zonele unde se cultivă cereale.

Pante gazdă: specie care atacă cerealele, fiind în același timp și un vector de boli virotice.

Descriere

Adult: lungimea corpului de aproximativ 15 mm; partea dorsală a corpului (cap, torace, elitre) este glabră și de culoare neagră cu reflexe metalice în timp ce partea ventrală are o nuanță roșcată.

Corpul este în general masiv convex, alungit.

Ou: oval, de culoare alb-lăptoasă, cu diametrul de 2-2,5 mm.

Larva: la completa dezvoltare are 30–35 mm lungime, corpul se îngustează spre partea posterioară şi este ușor turtit dorso-ventral. Capul este cafeniu, puternic chitinizat, dorsal plan, bombat ventral. Scleritele toracale sunt chitinizate, iar tergitele abdominale prezintă plăci puternic chitinizate, distingându-se prin culoarea maronie pe fond crem deschis. Antenele sunt formate din patru articole. Pe părțile laterale ale corpului sunt negi prevăzuți cu peri, iar ultimul segment abdominal are terminal două apofize păroase, chitinizate.

Simptome: primele simptome ale prezenței gândacului ghebos se înregistrează toamna după răsărirea grâului. Astfel la 2-3 zile după căderea unor precipitații care să umecteze solul pe o adâncime de 8 – 10 cm se pot observa destul de frecvent, în apropierea plantelor de grâu numeroase grămăjoare de pământ prezentând orificiile unor galerii. Prin aceste galerii frunzele sunt trase în sol, de către larve, iar degradarea lor devine evidentă prin consumarea parenchimului și expulzarea din galerii a nervurilor sub forma unor ghemotoace fibroase. Prin atacarea pe rând a fiecărei frunze, plantele pot fi distruse în întregime și după înfrățirea completă. Activitatea de hrănire nocturnă a adulților se desfășoară pe spicele de grâu în formare, iar procesul de hrănire pe spice durează până la coacerea în ceară a boabelor, în mod obișnuit sfârșitul lunii iunie. Boabele sunt roase în întregime sau parţial.

Biologie: apariţia adulţilor are loc când temperaturile medii zilnice sunt cuprinse între 16-27°C (ultima decadă a lunii mai începutul lunii iunie). La început sunt nocturni hrănindu-se cu boabele în faza de lapte şi lapte-ceară, iar din a doua jumătate a lunii iunie se întâlnesc pe spice şi ziua. Această perioadă corespunde perioadei de migrare care are rol important în răspândirea dăunătorului, zborul având loc cu întreruperi şi până la o înălţime de 3-10 m. După migrarea în alte culturi începe a doua perioadă de hrănire, care durează până în prima sau a doua decadă a lunii iulie, când adulţii trec din nou la o activitate nocturnă. Din a doua decadă a lunii iulie adulţii se retrag în sol, la o adâncime cuprinsă între 25-40 cm pentru diapauza estivală (în care se maturează organele sexuale). În toată perioada călduroasă din mijlocul verii, adulții rămân în sol şi spre sfârșitul lunii august, odată cu reducerea temperaturii, adulții încep să iasă din starea de repaus estival. Fenomenul are loc în masă, în special după căderea unor precipitații și în timpul nopților mai răcoroase. Adulții au o perioadă intensă de hrănire, copulație și pontă. În condiţii normale de temperatură şi hrană ponta poate continua până în noiembrie, adâncimea la care se depun oăle fiind cuprinsă între3-30 cm, în funcţie de structura şi umiditatea solului. Hrana adulților se deosebește în această perioadă prin varietatea ei față de hrănirea în exclusivitate cu boabe din vară. După ecloziune, comportarea larvelor se diferențiază în funcție de conținutul de apă din sol. Astfel la o umezeală a solului până la suprafaţă larvele devin foarte active, sapă galerii în apropierea plantelor și încep să se hrănească. Dimpotrivă când solul este uscat larvele rămân într-o stare inactivă. De menționat este faptul că în tot cursul iernii larvele își reiau procesul de hrănire, în perioadele în care solul este lipsit de zăpadă, iar temperatura în timpul nopții nu coboară sub 0°C. Specia iernează ca larvă de vârste diferite, dar în condiții normale predomină cele de vârsta a II-a. Larvele de prima vârstă suportă mai greu rigorile iernii, ceea ce duce la o mortalitate destul de ridicată. În natură perioada larvară durează 6-8 luni şi larvele sunt active la temperaturi de peste 7-8°C şi umiditatea solului peste 21%. O parte din larve pot fi active şi sub aceste valori, dar ritmul activităţii esre redus.

Monocultura de 3–4 ani a păioaselor de toamnă reprezintă factorul esențial de stimulare a creșterii nivelului populațiilor insectei, întrucât ciclul de dezvoltare se suprapune practic cu fenologia plantei.

Măsuri preventive:

  • rotația corespunzătoare a culturilor. Femele de V. cinerea depun ouăle în adulții de Z. tenebrioides în timpul verii;
  • larvele parazite se dezvoltă în abdomenul gândacilor.

Schizaphis graminum Rondani

Denumire populară: păduchele verde comun al cerealelor

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România.

Plante gazdă: porumbul, grâul, orzul şi ovăzul, dar în general, majoritatea speciilor de poacee cultivate şi spontane;

Descriere

Adult: forma apteră are corpul oval, mic, de 1,4-2,0 mm lungime, de culoare verde deschis sau verde gălbui. Antenele mai lungi decât jumătatea corpului, cu articolele bazale de culoare mai deschisă. Ochii sunt roşii, iar extremităţile femurelor şi tibiilor fumurii. Corniculele galbene, cilindrice, cu extremitatea brună, ajung la 1/6-1/8 din lungimea corpului.

Forma aripată are 1,2-2,0 mm lungime, capul şi toracele de culoare brună închis şi abdomenul verde. Antenele mai lungi depăşesc ¾ din lungimea corpului, iar corniculele sunt mai scurte, ajungând la numai 1/8 -1/10 din lungimea corpului.

Simptome: hrănirea afidelor pe partea inferioară a frunzelor determină apariţia unor pete decolorate, care devin roşii şi se extind treptat pe tot limbul frunzei. Frunzele atacate se ofilesc, apoi se usucă. Mărimea plantelor, randamentul și supraviețuirea acestora, sunt puternic afectate.

Biologie: prezintă 8-15 generaţii pe an. Este specie care se dezvoltă în exclusivitate pe plantele de graminee cultivate şi spontane. Femelele fundatrix provenite din nimfele apărute la rândul lor din ouăle de iarnă, dau naştere, pe la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai, la nimfe care evoluează în fundatrigene, respectiv femelele aripate ce apar în culturile de cereale. Prolificitatea unei femele partenogenetice este de circa 60-70 nimfe, durata unei generaţii fiind cuprinsă, în funcţie de condiţiile climatice, între 5-21 zile, în medie 7 zile. În natură apar obişnuit 8 generaţii, deşi în condiţii optime se poate ajunge la 15 generaţii.

Pe culturile de grâu, generaţiile aptere se succed până la sfârşitul lunii iunie, când spicele sunt verzi, apoi înainte ca spicele să treacă în faza de coacere, apar din nou formele aripate ce migrează pe graminee spontane şi eventual, pe sorg. Formele sexupare apar pe la sfârşitul lunii septembrie, apoi urmează cele sexuate care depun ouăle de iarnă prin octombrie. Unde climatul este cald, Schizaphis graminum petrece iarna sub formă virginipară, fără să se reîntoarcă la generaţia sexuată. Apariţia formelor sexuate este determinată mai întâi de însuşirile ereditare, dar şi de condiţiile climatice din zonele temperate, ziua lumină de 10 ore şi temperatura sub 20°C, accelerând trecerea spre aceste forme.

Măsuri preventive:

  • utilizarea soiurilor rezistente este cea mai eficientă și durabilă strategie de control ecologic;
  • distrugerea sistematică a samulastrei de păioase după recoltare.

Barley yellow dwarf viruses (BYDV)

Denumire populară: Virusurile piticirii galbene a orzului

Statut: organism dăunator non- carantină, prezent în România.

Plante gazdă: În condiții naturale virusul infectează orzul (Hordeum vulgare), grâul (Triticum aestivum), secara (Secale cereale), ovăzul (Avena sativa), orezul (Oryza sativa), porumbul (Zea mays), sorgul (Sorgum vulgare) și numeroase ierburi graminee.

Simptome:

La orz, infecțiile primare care au loc în timpul răsăririi se manifestă de regulă, numai după repornirea vegetației în primăvară. Plantele infectate sunt pitice, slab înfrățite și total îngălbenite,contrastând puternic cu plantele sănătoase. Spre deosebire de îngălbenirile produse de alți factori, frunzele plantelor infectate sunt mai îngroșate, erecte și rigide decât normal și manifestă o îngălbenire aurie sau portocalie strălucitoare care evoluează de la vârf spre baza limbului.

În funcție de repartizarea atacului de afide în câmp, boala apare în vetre, slab delimitate, cultura este rară, multe dintre plantele atacate dispărând iarna, fiind mai sensibile la ger, sau primăvara din cauza sistemului radicular slab dezvoltat.

La grâu, plantele infectate primar în toamnă manifestă simptome foarte grave în primăvară, caracterizate prin piticire, înfrățire abundentă, clorozarea și înroșirea aproape totală a frunzelor începând de la vârf, sistem radicular slab dezvoltat și înspicare rară sau absentă. La plantele de grâu infectate primăvara, simptomele apar în cursul verii, constând într-o îngălbenire și înroșire strălucitoare a 1-2 frunze din vârf, începând de la vârful limbului, în timp ce frunzele mai inferioare au culoare normală, sistemul radicular este aproape normal dezvoltat și talia plantelor este puțin afectată.

Ovăzul este foarte sensibil. La 2-3 săptămâni de la infecție vârful frunzelor prezintă pete mici, clorotice, slab delimitate.În funcție de soi, acestea devin mai târziu galbene – roșietice, culoare pe care o imprimă la început vârfului și apoi frunzelor în întregime.


Mod de răspândire:

Pe cale naturală, transmiterea are loc prin circa 14 specii de afide a căror viață este legată de culturile de cereale și ierburi perene, dintre care cele mai importante sunt: Metopolophium (Acyrthosiphon) dirhorum, Macrosiphum avenae, Rhopalosiphum maidis, Rhopalosiphum padi și Schizaphis graminum. Sursele de infecție și gazdele pentru afidele vectoare din primăvară sunt plantele de graminee perene cultivate și spontane și culturile de grâu și orz semănate în toamna precedentă.

Din aceste surse,vectorii migrează pe culturile de orz și ovăz semănate primăvara, apoi pe samulastra de grâu și orz și, de pe acestea pe primele semănături de grâu și orz de toamnă.

Măsuri preventive:

combaterea afidelor prin aplicarea insecticidelor respectarea epocii optime de însămânțare și cultivarea soiurilor tolerante o măsura importantă pentru reducerea atacului constă în însămânțarea cerealelor de toamnă la date care să asigure răsărirea lor în perioada când datorită temperaturilor mai scăzute, se înregistrează o diminuare a zborului, înmulțirii și activității afidelor. Cerealele de primăvară vor fi însămânțate cât mai timpuriu, pentru a fi bine dezvoltate în momentul migrării și înmulțirii afidelor pe aceste culturi efectuarea lucrărilor specifice solului.

Buruieni

Controlul eficient al buruienilor este esențial pentru atingerea potențialului de producție și reducerea la minimum a bolilor la culturile de cereale. Buruienile concurează cu cerealele pentru apă, lumină, nutrienți și spațiu, determinând reduceri ale randamentului calității și cantității. Ele pot fi, de asemenea, gazde pentru dăunători și boli și pot crea o punte pentru ca acestea să fie transferate de la o cultură la alta. Managementul eficient al buruienilor ia în considerare, în mod corespunzător, mai mulți factori, și anume: alegerea și rotația culturilor; managementul băncii de semințe de buruieni; alegerea culturilor; data aratului; competiția culturilor; alegerea erbicidului (sau a altui tratament), aplicarea și momentul; strategii recente de combatere a buruienilor; vremea; și punctul de vedere al agronomului și fermierilor. Atunci când un fermier conduce un utilaj printr-un câmp plin de buruieni, buruienile sunt adesea afectate și mai dificil de gestionat dacă sunt necesare aplicări ulterioare de erbicid. Fără un control eficient, buruienile pot duce la o recoltare lentă. Atunci când alegeți erbicide pentru a controla pe câmp buruienile care pun probleme, luați în considerare managementul rezistenței.

Erysiphe graminis March.

Denumire populară: Făinare

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România

Plante gazdă:Triticum aestivum (grâu), Hordeum vulgare (orz), Secale cereale (secară), Avena sativa (ovăz)

Simptome

Atacul se manifestă pe limbul și teaca frunzelor, pe tulpină și foarte rar pe spice.

La început apar pete galbene sau verzi deschis, la suprafața cărora apar pernițe pâsloase, proeminente, de câțiva milimetri lungime. Când atacul este puternic, aceste pete confluează, acoperind suprafețe mari din țesutul organului atacat. Pe teci, ele formează un fel de manșon de jur împrejurul tulpinii.

Aglomerările de miceliu au culoare albă, dar cu timpul se închid la culoare și devin prăfoase (făinoase), împrăștiind un praf alb format din conidiile ciupercii.

Pernițele formate din miceliul ciupercii se formează la suprafața epidermei, iar sub acestea țesutul se îngălbenește la început, apoi se brunifică. Mai târziu, pernițele se desprind de țesutul pe care s-au format și cad, iar pe frunză rămâne o pată brun-violacee de forma și mărimea perniței. Frunzele puternic atacate se usucă de timpuriu și plantele prezintă o coacere forțată.

În semănăturile de toamnă, mai ales în luna aprilie, atacul se prezintă sub formă de vetre, care, dacă vremea este favorabilă (umedă și rece), se măresc radiar, putând ocupa suprafețe mari din cultură sau chiar întreaga cultură.

Plantele atacate din toamnă sunt mai sensibile la ger și unele pier în întregime; cele care supraviețuiesc cresc mai încet, în primăvară au sistemul radicular mai slab format, rămân în urmă în dezvoltare și sunt debile; frații mai puternic atacați nu mai dau în spic, iar cei care au înspicat au spicul mai scurt, cu boabe puține, mai mici și mai ușoare. Un atac puternic în perioada de înfrățire și mai ales de împăiere poate să reducă sensibil producția de boabe.

Mod de răspândire

  • infecțiile primare, care se produc toamna și primăvara, sunt inițiate atât de conidii (care se dezvoltă pe samulastră), cât și de ascospori (care se maturează în septembrie);
  • în urma acestor infecții, atacul ciupercii poate să începaă în toamnă și se extinde din focarele inițiale sub formă de vetre, care în cazul unui atac putenic se văd de la distanță; •ciuperca mai poate ierna și ca ascospori în cleistoteciile care se găsesc căzute pe sol sau pe resturile de plante atacate rămase pe câmp după recoltarea grâului și a orzului;
  • vremea rece și umedă favorizează dezvoltarea ciupercii.

Măsuri preventive

  • folosirea soiurilor rezistente;
  • distrugerea resturilor vegetale rămase după recoltarea plantelor atacate și a samulastrei prin arături adânci de dezmiriștire;
  • pentruprevenirea atacului și a pagubelor produse de această boală se recomandă ca semănatul grâului de toamnă să nu se facă prea devreme, ci spre sfârșitul epocii optime stabilite pentru regiunea respectivă; de asemenea, semănătura să nu fie prea deasă, iar aplicarea îngrașămintelor să se facă în complex, în doze echilibrate, punând o pondere mai mare pe îngrășarea fazială;
  • îngrășămintele azotate aplicate unilateral favorizează atacul;
  • în terenurile prea umede, în care apa stagnează în primăvară, se vor lua măsuri pentru înlăturarea excesului de umiditate (măsuri agrotehnice, drenarea terenului);
  • arderea miriștilor, când este cerută de combaterea altor boli, contribuie de asemenea la reducerea materialului de infecție pentru semănăturile de toamnă și pentru cele de primăvară.

Calonectria graminicola (Berk.et Br.) Wr. f.c. Fusarium nivale (Fr.) Ces.

Denumire populară: mucegaiul de zăpadă, fuzarioza paiului și a spicelor

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România

Plante gazdă: Triticum aestivum (grâu), Secale cereale (secară).

Simptome

Boala se manifestă pe toate organele aeriene (frunze, tulpină, spic) și în toate fazele de vegetație ale plantelor.

Boabele de grâu contaminate, când germinează în sol, dau naștere la colți, care fiind infectați de miceliul ciupercii, sunt atât de slăbiți, încât nu pot să străbată stratul de sol de deasupra lor, ci se învârtesc în jur, luând deseori forma de tirbușon. Chiar dacă plantele au reușit să răsară, sunt slăbite de atac și, dacă vremea continuă să fie favorabilă ciupercii, ele putrezesc și se usucă încă din toamnă.

Faza cea mai păgubitoare este aceea în care atacul nu se limitează numai la planta ieșită din bobul contaminat, ci se extinde și asupra plantelor din jur. Această formă a bolii evoluează ascuns sub stratul de zăpadă ce acoperă plantele. Primăvara la topirea zăpezii, plantele atacate sunt acoperite parțial sau în întregime de o împletitură rară, ca un voal, dar bogată, de hife miceliene de culoare albă-cenușie la început (mucegaiul de zăpadă). Mai târziu, ea prezintă din loc în loc aglomerări de miceliu de culoare roz-roșiatică.

Deseori atacul se manifestă în vetre (petice), în care plantele din mijloc sunt distruse de ciupercă și putrezite, iar spre periferie ele sunt mai puțin vătămate, în diferite faze ale atacului.

Dacă după topirea zăpezii vremea este ploioasă, rece și noroasă, atacul continuă să se extindă, iar suprafața cu plante complet distruse se mărește treptat, putând să ajungă până la 40% și chiar mai mult. Dacă însă după topirea zăpezii intervine o vreme frumoasă, cu soare și vânt, atacul se oprește brusc, pânza de miceliu care acoperă plantele se usucă și cade în bucăți la pământ. Plantele mai puțin atacate își continuă vegetația și reușesc să se refacă, pe când cele atacate mai puternic se usucă, apărând în cultură goluri corespunzătoare vetrelor de atac, în centrul cărora plantele au dispărut. În fazele mai avansate de vegetație, între înflorit și maturitatea plantei, atacul se localizează la baza paiului și se manifestă prin brunificarea și putrezirea țesutului atacat și uneori prin îndoirea (îngenuncherea plantelor) sau chiar ruperea tulpinii. De regulă, plantele atacate se usucă prematur și capătă o culoare verde deschis până la galbenă sau se albesc. Boabele încetează să se mai dezvolte, rămân mici, cu diferite grade de șiștăvire sau, dacă atacul s-a produs de timpuriu și a evoluat repede, boabele nu se mai formează.

Ultima formă a bolii se manifestă la spic, pe suprafața plevilor și a boabelor observându-se un înveliș fin, roșietic, care acoperă porțiuni mai mari sau mai mici, după intensitatea atacului. Boabele rămân mici, șiștave, ușoare, deosebindu-se de cele sănătoase prin culoarea lor mai deschisă, spălăcită. Efectul atacului este cu atât mai grav cu cât boala s-a instalat mai devreme și a evoluat mai rapid, ca urmare a unor condiții de mediu mai favorabile.

Mod de răspândire

  • boala se transmite de la un an la altul prin miceliul ciupercii care se găsește în sămânță și în resturile de plante atacate, în descompunere, din sol, pe care ciuperca trăiește ca saprofit sau iernează prin organele de rezistență (clamidosporii);
  • producerea infecțiilor în semănăturile de toamnă și dezvoltarea bolii pe tinerele plante sunt condiționate de umiditatea abundentă și de temperatura scăzută. Temperaturile optime pentru producerea infecției și dezvoltarea atacului sunt cuprinse între 5 și 10° C;
  • ciuperca se dezvoltă foarte bine sub zăpadă, în golurile care se formează în jurul plantelor, unde există o atmosferă închisă, umiditate mare și temperaturi scăzute. De aceea, boala ia proporții mari în iernile cu căderi abundente de zăpadă, care se așterne uniform peste culturi într-un strat foarte gros, și este cu atât mai păgubitoare cu cât zăpada se topește mai târziu și mai încet în primăvară.

Măsuri de management

Măsuri preventive

  • folosirea de sămânță sănătoasă;
  • semănatul grâului de toamnă să se facă la sfârșitul perioadei optime și mai rar, pentru ca semănăturile să nu intre în iarnă cu o masă vegetativă prea bogată, care ar favoriza dezvoltarea ciupercii sub zăpadă;
  • se vor evita terenurile prea umede sau se vor drena;
  • după recoltare se va face o arătură adâncă pentru a îngropa resturile de plante atacate.

Puccinia graminis Pers. f. sp. tritici Eriks & Henn.

Denumire populară: rugina neagră a grâului.

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România.

Plante gazdă: cereale păioase - grâu (Triticum aestivum), orz (Hordeum vulgare), secară (Secale cereale), ovăz (Avena sativa) sau ierburi din genurile Aegilops, Agropyron, Bromus, Hordeum, Melica, Elymus.

Simptome

Rugina neagră este o specie care își desfășoară ciclul de viață pe gazde diferite: cel de picnidii și ecidii pe gazdă intermediară – dracila(Berberis sp.), Mahonia, și stadiul de uredospori și teleutospori – pe grâu și alte graminee.

Rugina neagră se dezvoltă pe plantele de grâu în a doua jumătate a lunii iunie și în prima jumătate a lunii iulie, în perioada când grâul se apropie de maturitate și apare direct de la început pe frunzele din etajul superior al plantei.

Fructificațiile ciupercii apar pe toate organele aeriene ale grâului și ocazional pe spice, glume, ariste, chiar și pe sămânță. Mai frecvent ele apar pe limbul și teaca frunzelor și pe pai, mai rar pe spic.Zonele cu atac cuprind ambele fețe ale frunzei și sunt de formă alungită, liniară, de 2-4 mm lungime (când confluează, până la 10-12 mm), de culoare brun închis. La început, fructificațiile ciupercii sunt acoperite de epidermă, dar pe măsură ce ele evoluează, sub presiunea uredosporilor, epiderma se sfâșie, pustulele devin pulverulente și sunt înconjurate de resturile rupte neregulat ale epidermei .

Pe frunzele plantelor tinere (grâul de toamnă), rugina se manifestă sub forma unor pustule de uredospori mult mai mici, mai puțin numeroase și de culoare mai puțin închisă, ceea ce face ca atacul ei să se deosebească mai greu de cel de rugina brună.

Spre sfârșitul perioadei de vegetație a grâului, încep să se formeze sporii de rezistență (teleutosporii), pustulele schimbându-și treptat culoarea, din brună închis în brun-negricioasă și apoi în neagră.

Plantele atacate dau producții mai mici de boabe, iar acestea sunt cu atât mai șiștave cu cât atacul a fost mai puternic și s-a produs mai de timpuriu. Boabele de grâu șiștave sunt mai sensibile față de acțiunea fitotoxică a produselor utilizate împotriva mălurei, dând naștere la plante slăbite, care se dezvoltă mai lent și rămân întârziate în vegetație. Boabele recoltate de la plantele atacate au un conținut de proteină, gluten și hidrați de carbon mai scăzut și dau o făină cu valoare nutritivă și capacitate de panificație scăzute. De asemenea, conținutul în carotină este mai ridicat și făina are o culoare mai închisă.


Mod de răspândire

Ciuperca se răspândește prin intermediul vântului. Aceasta se dezvoltă bine la temperaturi mai ridicate, însă nu mai mari de 37°C și umiditate mai abundentă. La temperaturi de -5°C sporii ciupercii pier. În condițiile din țara noastră ciclul anual al bolii este practic întrerupt o dată vara și a doua oară iarna, de aceea grâul iese din iarnă liber de rugină.

În anii când rugina produce atacuri intense, infecțiile sunt produse de ecidiosporii care se formează pe dracilă și sunt răspândiți de vânt în culturile de cereale.

O altă sursă de infecție o constituie uredosporii care sunt transportați de vânt de la mari distanțe, din țările unde temperaturile sunt mai ridicate, în care această rugină poate să ierneze pe grâu și în care apare în culturi mai devreme decât la noi.

Măsuri de management

Măsuri preventive

  • utilizarea pentru semănat a soiurilor rezistente la această ciupercă;
  • cultivarea de soiuri precoce și rezistente la cădere;
  • semănatul grâului cât mai timpuriu posibil, la începutul perioadei optime;
  • fertilizarea corespunzătoare cu îngrășămintele de bază în scopul obținerii unui avans în vegetație și a unui ritm mai accelerat de creștere;
  • evitarea semănatului prea des sau prea rar pe unitatea de suprafață;
  • distrugerea gazdei intermediare, dracila.

Puccinia striiformis West.

Denumire populară: rugina galbenă a grâului

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România

Plante gazdă: Triticum aestivum (grâu), Hordeum vulgare (orz), Secale cereale (secară), gazon, etc.

Simptome

Simptomele se manifestă pe toate organele aeriene, mai ales pe frunze. Pe amblele fețe ale limbului apar dungi galbene, fusiforme, lungi, dispuse în lungul nervurilor, dungi ce potuneori să fuzioneze . Pe fața superioară, dungile sunt acoperite cu pustule ce conțin uredospori , iar spre sfârșitul perioadei de vegetație teleutosporii (fig. 3). Frunzele puternic atacate pot avea deseori marginile răsucite sau mai rar poate să apară o sfâșiere a țesutului atacat. La început, atacul se manifestă pe funzele bazale și apoi progresează pe frunzele superioare.

Atacul se manifestă și pe: tecile frunzelor, tulpină (în treimea superioară), spice, rahisul spicului, ariste, glume și la suprafața boabelor.

Un atac puternic, care s-a declanșat de timpuriu, poate să producă o uscare timpurie a frunzelor și o coacere forțată a boabelor.

Mod de răspândire:

  • Pe distanțe lungi Puccinia striiformis se poate transmite cu ajutorul vântului, aerului și a factorului uman.

Măsuri preventive:

  • utilizarea de soiuri rezistente la Puccinia striiformis;
  • utilizarea de sămânță sănătoasă, liberă de patogen;
  • prevenirea formării samulastrei sau distrugerea ei dacă a apărut prin întoarcerea miriștii după seceriș;
  • semănatul grâului de toamnă nu prea devreme pentru a preveni infectarea în toamnă a semănăturilor;
  • aplicarea îngrășămintelor de toamnă și a celor faziale în proporții corespunzătoare.

Rhizoctonia solani Kühn Rhizoctonia cerealis van der Hoeven

Denumire populară: putregaiul rădăcinii (Rhizoctonia solani), pătarea sub formă de „ochi ascuțit” a tulpinii(Rhizoctoniacerealis) .

Statut: organisme dăunătoare non-carantină prezente în România.

Plante gazdă: grâu (Triticum aestivum), orz (Hordeum vulgare), secară (Secale cereale), ovăz (Avena sativa).

Simptome

Rhizoctonia solani

Ca multe alte boli ale rădăcinilor, este posibil ca și putregaiul rădăcinii să treacă neobservată, în afară de cazul în care rădăcinile sunt examinate cu atenție la binocular - în special vârfurile acestora.

În câmp, pentru putregaiul rădăcinii sunt caracteristice zone distincte cu plante piticite sau cu așa zise,, plante cu capete albe’’. Cele mai multe plante infectate care nu mor în timpul iernii sunt capabile să tolereze brunificarea și rănirea rădăcinilor și pot depăși boala prin producerea de noi rădăcini. Alteori, există zone în care frunzele plantelor bolnave sunt rigide și de culoare vineție-gri. Maturizarea plantelor este întârziată mai degrabă decât accelerată, ca și la alte infecții cauzate de cei mai mulți patogeni de sol care afectează grâul. Leziunile cauzate de R. solani sunt cel mai adesea mici, de 2-3 mm lungime. De obicei numai jumătate de leziune este evidentă la capătul unei rădăcini, deoarece restul este secționat când plantele sunt extrase din sol.

Uneori plăntuțele pot fi complet distruse, apărând zone distincte în lan.

Rhizoctoniacerealis

La plantele tinere leziunile ascuțite provocate de R. cerealis constau într-o brunificare a bazei tulpinii care este foarte dificil de a o distinge de “pătarea în ochi a bazei tulpinii” (Cercosporella herpotrichoides) sau de putrezirea bazei tulpinii produsă de ciupercile din genul Fusarium. Pătarea „ochi ascuțit” ca și pătarea în ochi a bazei tulpinii, începe de obicei cu teaca frunzei exterioare, aproape de baza plantei. Teaca frunzei exterioare dezvoltă zone circulare sau eliptice de culoare maro deschis, delimitate de o bordură necrotică, subțire, de culoare brun închis. Leziunile sunt frecvent superficiale, însă ocazional acestea penetrează țesuturile frunzelor afectate și produc o gaură caracteristică. La baza aceleiași plante pot apărea câteva leziuni care variază până la 1 cm în diametru. Cele mai multe plante infectate supraviețuiesc până la maturitate, dar infecțiile severe provoacă distrugerea plăntuțelor. Simptomele caracteristice de pătare sub formă de ”ochi ascuțit” apar pe plantele mature. Leziunile pe tulpini sunt de culoare brun – deschisă sau de culoare galben pai și sunt înconjurate de o margine brun – închisă, de formă ascuțită, în mod clar definită. Leziunile pot fi comparate cu pătarea în ochi a bazei tulpinii, dar sunt mult mai superficiale, mai puțin de formă lenticulară și mai bine delimitate sub formă de „ochi ascuțit”. În mod normal, aceste leziuni apar mai târziu decât la pătarea în ochi a bazei tulpinii și se pot forma pe plante la circa 30 cm deasupra nivelului solului. Leziunile de pe tulpini sunt similare cu cele de pe tecile frunzelor.

Pe tulpinile mature, sub leziuni, adesea se găsește un miceliu abundent de culoare gri-deschis. Infecția severă poate produce coacerea prematură a plantelor și căderea acestora. În mod frecvent, tulpinile infectate cedează începând de la al doilea sau al treilea internod.

R. cerealis este mai puțin capabilă să slăbească din punct de vedere mecanic tulpinile infectate decât C. herpotrichoides.

Mod de răspândire

R. solanise răspândește cu ajutorul soluluiși a resturilor vegetale infectate.Aceastapersistă în sol utilizând ca sursă de energie resturile vegetale. Este omniprezentă în sol ca miceliu și scleroți, și practic tot grâul este expus atacului. Apariția formei severe a bolii (benzi în care plăntuțele sunt complet distruse), poate reflecta abilitatea acestei ciuperci de a realiza o adevărată rețea miceliană pe resturile vegetale prezente în sol, cât mai aproape de suprafața acestuia.

R. cerealis Infecția tulpinilor este produsă cu ajutorul scleroților prezenți în sol sau al miceliului din resturile infectate. După invadarea tecii frunzelor tinerelor plăntuțe, patogenul se răspândește prin miceliul care crește pe și în plante pe parcursul întregii perioade de vegetație. Scleroții formați în cursul verii reprezintă principala sursă de inocul reîntoarsă în sol după recoltare.

Măsuri preventive

  • respectarea rotației culturilor;
  • însămânțarea târzie, superficială și asigurarea de condiții optime pentru creșterea rădăcinilor;
  • efectuarea de lucrări culturale asupra solului pentru aerisirea acestuia și distrugerea filamentelor miceliene prezente;
  • îngroparea sub arătură adâncă a resturilor vegetale;
  • evitareaumidității prelungite a solului în timpul primelor faze de vegetație;
  • întârzierea cu câteva zile a semănatului după efectuarea ultimei lucrări de pregătire a solului poate reprezenta un avantaj pentru controlul ciupercii;
  • efectuarea unor tratamente chimice (controlează doar parțial ciuperca R. solani).

Septoria spp.

Septoria tritici Rob. inDesm., Septoria nodorum (Berk.)

Denumire populară: pătarea brună (uscată) a frunzelor de grâu.

Statut: organisme dăunătoare non-carantină prezente în România.

Plante gazdă: grâu (Triticum aestivum, T. durum), secară (Secale cereale), orz (Hordeum vulgare), ovăz

(Avena sativ), diferite plante de nutreț.

Simptome

Septoria tritici Simptomele se dezvoltă pe parcursul întregii perioade de vegetație, pe toate părțile aeriene ale plantelor. Inițial, apar pete clorotice, mai ales pe frunzele care se află în contact direct cu solul. Petele se extind și se formează leziuni de formă neregulată (1-5 X 4-15 mm). Leziunile cauzate de S. tritici au tendința de a fi poziționate de-a lungul și între nervurile frunzei. Petele cresc și devin alungite, eliptice. Uneori acestea se prezintă ca niște dungi longitudinale. La început, leziunile sunt umede, apoi devin uscate, galbene și în final, gri-brune sau cu centru de culoare cenușie, înconjurate de o margine brună deschis sau brună cenușie. Într-o fază mai înaintată a bolii, la suprafața petelor apar picnidiile (fructificațiile ciupercii), cufundate ușor în epidermă, care se văd ca niște puncte mici, negricioase, dispuse în rânduri paralele de-a lungul nervurilor.

Când atacul este puternic, frunzele se usucă de timpuriu, începând cu cele de la bază. Plantele atacate se dezvoltă slab și dau o producție de boabe inferioară cantitativ și calitativ. Septoria nodorum Ca și S. tritici, S. nodorumatacă toate organele plantelor, în toate fazele de dezvoltare, dar atacă cu precădere spicele și tulpinile. Pe plăntuțele tinere, primele simptome pot fi observate pe coleoptil, sub forma unor pete brune, alungite. În condiții favorabile de temperatură și umiditate boala progresează, iar coleoptilul se brunifică în întregime și piere. Plăntuțele tinere atacate, smulse din pământ, prezintă pe bobul din care provin numeroase picnidii, grupate în număr mai mare în apropierea șanțului ventral.

La plantele mai dezvoltate sunt atacate teaca și limbul frunzelor. Pe teci apar pete brun închis care alternează cu porțiuni de culoare mai deschisă; petele confluează și acoperă suprafețe mari din teacă. Pe limbul frunzelor, la început apar pete mici, brune, cu mijlocul de culoare mai deschisă; cu timpul, petele se măresc, confluează, iar frunzele pot pieri (se usucă). Frunzele atacate puternic și de timpuriu se usucă încă din perioada de înflorire a grâului.

Pe tulpină, pe noduri și internodii, apar pete la început sub formă de liniuțe, de culoare brun-violet, care se contopesc și acoperă părți mari din pai. Picnidiile apar pe pai mai târziu, când planta se apropie de maturitate și se găsesc în număr mare în special pe nodurile inferioare ale tulpinii. Un simptom caracteristic este reprezentat de internodul superior, care rămâne verde la plantele puternic atacate.

La spice, atacul se manifestă imediat după înspicare, iar când atacul este foarte puternic, acestea au în întregime o culoare brună. Pe vreme secetoasă, pe palee se observă un înveliș ceros, de culoare roșie deschis, format din conidiile care au părăsit picnidiile pe vreme umedă sau pe rouă. Boabele formate și spicele plantelor atacate își păstrează înfățișarea normală până la coacerea în lapte, după care devin șiștave, zbârcite, pipernicite. Ele au o culoare mai închisă. Șanțul ventral al acestor boabe are marginile mult adâncite (scufundate), astfel că bobul ia forma unei luntre.

Cu cât atacul este mai puternic, cu atât numărul boabelor neformate este mai mare. De asemenea, un atac puternic și timpuriu poate produce o sterilitate parțială, care se manifestă mai ales în partea superioară a spicului.

Mod de răspândire

Boala se transmite de la un an la altul prin resturile de plante atacate și prin sămânța infectată. Pe distanțe mari, ciuperca se răspândește cu ajutorul vântului și al picăturilor de apă.

Măsuri preventive

  • utilizarea pentru semănat a semințelor necontaminate sau tratae chimic înainte de semănat;
  • înlăturarea și distrugerea resturilor de plante infectate rămase pe câmp după recoltare, sau îngroparea lor în sol printr-o arătură adâncă;
  • distrugerea samulastrei și prevenirea apariției ei;
  • respectarea rotației culturilor;
  • evitarea utilizării îngrășămintelor cu azot în exces;
  • utilizarea pentru semănat a soiurilor de grâu rezistente la cădere și la ger și a celor rezistente la boală;
  • efectuarea semănatului cât mai târziu pentru grâul de toamnă și cât mai timpuriu pentru cel de primăvară;
  • respectarea pentru semănat a unei densități optime (pentru evitarea căderii plantelor);
  • efectuarea de tratamente chimice la sămânță.

Cnephasia pasquana Hübner

Denumire populară: omida minieră a păioaselor

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România

Plante gazdă: culturi de cereale


Descriere

Adult: fluture cu anvergura aripilor de 16-18 mm,culoarea de bază este cenuşie, fără undesen caracteristic, iar aripile posterioare au o nuanţă mai deschisă.

Larva: areo lungime de 6-12 mm, după ecloziune este de culoare roşie, apoi devine galbenă, cu uşoare reflexe.

Ou: galben portocaliu în momentul depunerii apoi devine cenuşiu.

Simptome: în primele faze de dezvoltare, larva are un mod de hrănire minier, iar ulterior consumă epiderma şi parenchimul frunzelor. În perioada ieşirii spicului din burduf, pe faţa internă a limbului penultimei frunze şi pe burduf, apar rosături caracteristice, iar spicul este străbătut de canale şi în final este distrus total sau parţial. Tulpina poate fi perforată în zona primului internod sub spic. Când tija este complet retezată, apare fenomenul de „spic alb”, urmare a uscării plantelor deasupra rosăturilor. O larvă se hrăneşte cu 3-4 spice, iar mutarea de pe un spic pe altul se realizează cu ajutorul unui fir de mătase secretat de larvă şi prin curenţii de aer vine în atingere cu altă plantă de grâu, iar larva începe săurce spre spic, unde urmează o nouă etapă de hrănire.

Biologie: perioada de apariţie a adulţilor este ultima jumătate a lunii iunie. Până la încheierea recoltării specia are dezvoltarea încheiată şi se găseşte în stadiul de adult. Fluturii se retrag spre arborii din apropierea lanurilor, ponta fiind depusă în scoarţa copacilor. Primăvara, perioada de incubaţie a ouălor este de 10-12 zile. La sfârşitul lunii martie,larvele de prima vârstă părăsesc scoarţa copacilor, migrând spre lanuri unde îşi continuă evoluţia. Stadiul de pupă durează 18-20 zile, locul de formare a pupelor fiind teaca ultimei frunze pe care larva reuşeşte să o închidă cu fire de mătase secretate în perioada prepupală.

Măsuri preventive

  • evitarea semănatului cerealelor pe solele învecinate sau aflate în imediata apropiere a pădurilor şi perdelelor forestiere.

Melolontha melolontha L.

Denumire populară: cărăbușul de mai

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România.

Plante gazdă: specie polifagă (arbori forestieri, pomi fructiferi, arbuști, plante ierboase),care poate ataca și rădăcinile de cereale.

Descriere

Adultul: are capul și pronotul negru cu reflexe metalice. Lungimea corpului oscilează între 20 și 30 mm. Elitrele sunt de culoare brună-roșcată și prezintă carene longitudinale, uneori cu o pubescență fină. Abdomenul prezintă pe părțile laterale pete albicioase, triunghiulare și are pigidiul conic . Oul: este oval, alb-gălbui, cu lungimea de 1,5-2 mm.

Larva: numită "vierme alb", are corpul curbat, de culoare albă-gălbuie, cutat; segmentul anal este cenușiu și prezintă două rânduri paralele de spini dispuși longitudinal. Larvele în ultimul stadiu au lungimea de 40-50 mm.

Simptome: Atacul cel mai caracteristic și păgubitor este cel asupra rădăcinilor. Radicelele sunt distruse complet, iar la rădăcinile lignificate este ros țesutul cortical, din care cauză circulația sevei se întrerupe și plantele se usucă în întregime.

Larvele atacă părțile subterane ale plantelor lemnoase și ierboase. Cele mai periculoase sunt larvele aflate în al doilea și al treilea an de dezvoltare.

Biologie: dăunătoruldezvoltă o generație la trei sau patru ani. Iernează în stadiul de larvă sau adult în sol, la adâncimi cuprinse între 40 cm și 1 m, în funcție de umiditatea solului.

Adulții noii generații, care rezultă din transformarea crisalidelor în cursul lunilor augustseptembrie, rămân în sol, în lojele pupale, până în primăvara anului următor., când depun ponta. Incubația durează 20-25 zile. Durata stadiului larvar este de doi ani și se suprapune pe 3 ani calendaristici: din luna iunie până la venirea iernii larvele ajung la vârsta a II-a; primăvara următoare trec în vârsta a III-a, vârstă în care rămân până în luna iunie, anul următor. Larvele construiesc la adâncimi diferite (20-100 cm) loje în care are loc stadiul de prepupă și apoi de pupă, care durează aproximativ 50 zile.

Speciile de Melolontha preferă solurile umede și,în general, acoperite de vegetație.

Măsuri preventive:

  • arătură adâncă de toamnă,
  • discuiri repetate în perioada de vegetație;
  • evitarea pășunilor sau terenurilor necultivate ca și culturi premergătoare.

Ploşniţele cerealelor: Eurygaster spp., Aelia spp.

Denumire populară: ploşniţele cerealelor

Statut: organisme dăunătoare non-carantină, prezente în România

Plante gazdă: atacă cereale păioase, în special grâul

Descriere Adult:

genul Eurygaster: corp lăţit şi lung de 11–13 mm, marginile laterale fiind paralele, scutul este bombat, puternic dezvoltat, lungimea egală cu a abdomenului şi aspectul unei ţeste cu o carenă mediană. Culoarea corpului este brună- închis.

genul Aelia: corp alungit, aproximativ eliptic, lungimea de 7-10 mm, culoarea galbenă până la brundeschis.

Larva: în primele vârste (I şi II) sunt aproape rotunde, de culoare brună-negricioasă cu luciu şi cap alungit. În ultimile vârste (III-V) conformaţia corpului devine asemănătoare cu stadiul de adult.

Ou: la genul Eurygaster are forma unei sfere, culoare verde până la brun-negru înainte de ecloziune; la genul Aelia forma oului este de butoiaş, de culoare crem.

Simptome: depind de stadiul de vegetaţie al plantei şi organul atacat. Strangularea frunzelor este primul simptom, urmează uscarea porţiunii de deasupra strangulării care are loc la sfârşitul lunii aprilie începutul lunii mai. Alte simptome: îngălbenirea şi uscarea frunzei centrale, albirea integrală a spicelor, înţepături în boabe. Pe tulpină se disting punctele de înţepare sub forma unor pete mici, brune negricioase, înconjurate de o zonă de decolorare de 2-3 mm. Înţepăturile în faza de burduf duc la avortarea spicului. Albirea spicului are loc în cazul înţepării rahisului,boabele de grâu fiind supuse atacului ploşniţelor pe tot parcursul formării şi coacerii acestora. În cazul înţepării boabelor în faza avansată de coacere atacul se recunoaşte prin prezenţa unui punct negru în centrul unei zone de decolorare care îl înconjoară ca un halou.

Biologie: speciile Eurygaster şi Aelia au cicul de dezvoltare asemănător. Depunerea ouălor începe în luna aprilie şi se desfăşoară toată luna mai, început de iunie. Ponta este depusă în grupe de câte 14 ouă, pe două rânduri de câte 7 bucăţi. Dezvoltarea embrionară durează 9-10 zile. Durata vârstelor larvare este de 3-8 zile în funcţie de temperatură. Eşalonarea mare a eclozării determină prezenţa diferitelor stadii larvare pe o perioadă destul de lungă. Din momentul apariţiei larvelor de vârsta a doua începe hrănirea activă pe plante, iar larvele îşi petrec cea mai mare parte a zilei pe spic. Perioada de apariţie a adulţilor diferă de la un an la altul în funcţie de condiţiile climatice, de regulă începe la jumătatea lunii iunie până în iulie, apoi se hrănesc, acumulând cantităţi mari de substanţe de rezervă sub formă de grăsimi şi migrează spre locurile de diapauză, respectiv pădurile din apropierea lanurilor, distanţa de migrare fiind de 20-30 km. Ploşniţele iernează sub formă de adulţi, iar primăvara ajung în culturi, procesul de migrare fiind puternic influenţat de evoluţia temperaturilor. Pe un ciclu de vegetaţie se suprapun două generaţii: adulţi hibernanţi (apăruţi în anul anterior), larve şi adulţi din noua generaţie.

Măsuri preventive:

  • măsurile agrofitotehnice trebuie să asigure o densitate şi stare de vegetaţie normală, o recoltare timpurie, rapidă şi generalizată.

Tripşii cerealelor

Tripșii mai des întâlnițiîn culturile de cereale din țara noastră sunt: din familia Phloethripidae: Haplothrips tritici (Kurdj) și Haplothrips aculeatus (Fabr.)șidin familia Thripidae: Limothrips denticornis (Halid.), Frankliniella tenuicornis (Uzel.) și Stenothrips graminum (Uzel).

Denumiri populare: tripşii cerealelor

Statut: organisme dăunătoare non-carantină, prezente în România, în toate zonele de cultură a păioaselor.

Plante gazdă: cereale, în special grâu, orz, secară, ovăz și uneori porumb, dar și graminee din flora spontană.

Descriere

Deoarece tripșii sunt insecte de talie mică (cca.0,9-1,9 mm), identificarea speciilor se realizează prin observaţii la microscop.

Adult:

Haplothrips tritici are corpul de 1,2-1,5 mm lungime, este de culoare brun-închis spre negru, aripile sunt înguste, prezintă o singură nervură și au antene cu 8 articole.

Haplothrips aculeatus ajunge la1,4-1,7 mm lungime, este de culoare cafenie-negricioasă, cu aripile hialine.

Speciile Limothrips denticornis și Frankliniella tenuicornis au aceeași lungime (1,3-1,4 mm) și culoare (cafeniu-închis spre negru), însă în timp ce prima specie este mai mult lungă decât lată, a doua prezintă un corp pătrățos.

Franklinella occidentalis are corpul de culoare variabilă, de la galben-deschis până la brun-închis, de 1,2-1,9 mm lungime la femelă, iar masculul este de talie mai mică, de 0,9 mm, de culoare galbenă deschisă.

Stenothrips graminum are dimensiunea cea mai redusă (0,9-1,1 mm), este galben-cafeniu, iar antenele sunt formate numai din 7 articole.

Ou: este ovoid și translucid.

Simptome: tripșii atacă culturile de cereale, în special pe cele din luna iunie. Infestările la scară largă apar în anii cu ierni blânde, cu veri și primăveri secetoase. Plantele sunt atacate atât de adulți cât și de larve, care înțeapă și sug seva din organele florale, rahis și boabe. În urma atacului florile avortează, iar spicele iau un aspect albicios ; pe locurile înțepăturii se observă puncte brune, aristele sunt răsucite, îndoite și zbârlite. La atacuri puternice, plantele rămân mici, spicele afectate au florile căzute și boabele stafidite. Boabele de grâu sunt atacate de la începutul formării lor și până când ajung la dimensiuni normale. Daunele provocate plantelor de către tripși ca urmare a hrănirii sunt vizibile abia după ce țesuturile cresc și se dezvoltă și până în acel moment tripșii s-ar putea să nu mai fie prezenți pe plante.

Biologie: Pe parcursul unei generații, indivizii parcurg după ecloziune două vârste larvare, apoi se transformă în prepupe, pupe și apoi în adulți. Tripsul grâului iernează în stadiul de larvă de vârsta a IIa, pe porțiuni de plante din miriștea de grâu, la suprafața solului sau la adâncimea de încorporare a miriștii. Transformarea larvelor în prenimfe, nimfe și adulți are loc în primăvara următoare, când temperatura la suprafața solului se menține peste 15°C, iar în sol peste 12°C. Adulții apar la sfârșitul lunii aprilie-începutul lunii mai și stau grupați la baza ultimelor două frunze pe plantele de grâu încă neînspicate, până în momentul desfacerii burdufului când pătrund în spic. Ouăle sunt depuse în grupe de câte 2-6, mai frecvent la baza boabelor. O femelă depune 20-22 ouă, iar durata incubației este de 812 zile. Larvele apărute se hrănesc în interiorul spicelor până spre sfârșitul lunii iunie, în fenofaza de coacere în ceară, când se retrag pentru hibernare. Haplothrips tritici, Haplothrips aculeatus și Franklinella occidentalis au o generație pe an; Stenothrips graminum are o generație la 1-2 ani, iar Limothrips denticornis are 2 generații anuale: prima se dezvoltă pe tecile frunzelor de cereale în toamnă, iar cea de-a doua în spicele cerealelor, primăvara.

Măsuri preventive

  • efectuarea arăturilor adânci de vară, imediat după recoltarea cerealelor;
  • utilizarea hibrizilor/ soiurilor cu rezistență crescutăla atacul dăunătorului;
  • combaterea buruienilor pentru evitarea plantelor gazdă;
  • evitarea monoculturii;
  • însămânțarea timpurie și utilizarea soiurilor precoce, deoarece sunt mai puternic infestate culturile semănate târziu și soiurile tardive.

Zabrus tenebrioides (Goeze.)

Denumire populară: gândacul ghebos.

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România în toate zonele unde se cultivă cereale.

Pante gazdă: specie care atacă cerealele, fiind în același timp și un vector de boli virotice.

Descriere

Adult: lungimea corpului de aproximativ 15 mm; partea dorsală a corpului (cap, torace, elitre) este glabră și de culoare neagră cu reflexe metalice în timp ce partea ventrală are o nuanță roșcată.

Corpul este în general masiv convex, alungit.

Ou: oval, de culoare alb-lăptoasă, cu diametrul de 2-2,5 mm.

Larva: la completa dezvoltare are 30–35 mm lungime, corpul se îngustează spre partea posterioară şi este ușor turtit dorso-ventral. Capul este cafeniu, puternic chitinizat, dorsal plan, bombat ventral. Scleritele toracale sunt chitinizate, iar tergitele abdominale prezintă plăci puternic chitinizate, distingându-se prin culoarea maronie pe fond crem deschis. Antenele sunt formate din patru articole. Pe părțile laterale ale corpului sunt negi prevăzuți cu peri, iar ultimul segment abdominal are terminal două apofize păroase, chitinizate.

Simptome: primele simptome ale prezenței gândacului ghebos se înregistrează toamna după răsărirea grâului. Astfel la 2-3 zile după căderea unor precipitații care să umecteze solul pe o adâncime de 8 – 10 cm se pot observa destul de frecvent, în apropierea plantelor de grâu numeroase grămăjoare de pământ prezentând orificiile unor galerii. Prin aceste galerii frunzele sunt trase în sol, de către larve, iar degradarea lor devine evidentă prin consumarea parenchimului și expulzarea din galerii a nervurilor sub forma unor ghemotoace fibroase. Prin atacarea pe rând a fiecărei frunze, plantele pot fi distruse în întregime și după înfrățirea completă. Activitatea de hrănire nocturnă a adulților se desfășoară pe spicele de grâu în formare, iar procesul de hrănire pe spice durează până la coacerea în ceară a boabelor, în mod obișnuit sfârșitul lunii iunie. Boabele sunt roase în întregime sau parţial.

Biologie: apariţia adulţilor are loc când temperaturile medii zilnice sunt cuprinse între 16-27°C (ultima decadă a lunii mai începutul lunii iunie). La început sunt nocturni hrănindu-se cu boabele în faza de lapte şi lapte-ceară, iar din a doua jumătate a lunii iunie se întâlnesc pe spice şi ziua. Această perioadă corespunde perioadei de migrare care are rol important în răspândirea dăunătorului, zborul având loc cu întreruperi şi până la o înălţime de 3-10 m. După migrarea în alte culturi începe a doua perioadă de hrănire, care durează până în prima sau a doua decadă a lunii iulie, când adulţii trec din nou la o activitate nocturnă. Din a doua decadă a lunii iulie adulţii se retrag în sol, la o adâncime cuprinsă între 25-40 cm pentru diapauza estivală (în care se maturează organele sexuale). În toată perioada călduroasă din mijlocul verii, adulții rămân în sol şi spre sfârșitul lunii august, odată cu reducerea temperaturii, adulții încep să iasă din starea de repaus estival. Fenomenul are loc în masă, în special după căderea unor precipitații și în timpul nopților mai răcoroase. Adulții au o perioadă intensă de hrănire, copulație și pontă. În condiţii normale de temperatură şi hrană ponta poate continua până în noiembrie, adâncimea la care se depun oăle fiind cuprinsă între3-30 cm, în funcţie de structura şi umiditatea solului. Hrana adulților se deosebește în această perioadă prin varietatea ei față de hrănirea în exclusivitate cu boabe din vară. După ecloziune, comportarea larvelor se diferențiază în funcție de conținutul de apă din sol. Astfel la o umezeală a solului până la suprafaţă larvele devin foarte active, sapă galerii în apropierea plantelor și încep să se hrănească. Dimpotrivă când solul este uscat larvele rămân într-o stare inactivă. De menționat este faptul că în tot cursul iernii larvele își reiau procesul de hrănire, în perioadele în care solul este lipsit de zăpadă, iar temperatura în timpul nopții nu coboară sub 0°C. Specia iernează ca larvă de vârste diferite, dar în condiții normale predomină cele de vârsta a II-a. Larvele de prima vârstă suportă mai greu rigorile iernii, ceea ce duce la o mortalitate destul de ridicată. În natură perioada larvară durează 6-8 luni şi larvele sunt active la temperaturi de peste 7-8°C şi umiditatea solului peste 21%. O parte din larve pot fi active şi sub aceste valori, dar ritmul activităţii esre redus.

Monocultura de 3–4 ani a păioaselor de toamnă reprezintă factorul esențial de stimulare a creșterii nivelului populațiilor insectei, întrucât ciclul de dezvoltare se suprapune practic cu fenologia plantei.

Măsuri preventive:

  • rotația corespunzătoare a culturilor. Femele de V. cinerea depun ouăle în adulții de Z. tenebrioides în timpul verii;
  • larvele parazite se dezvoltă în abdomenul gândacilor.

Schizaphis graminum Rondani

Denumire populară: păduchele verde comun al cerealelor

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România.

Plante gazdă: porumbul, grâul, orzul şi ovăzul, dar în general, majoritatea speciilor de poacee cultivate şi spontane;

Descriere

Adult: forma apteră are corpul oval, mic, de 1,4-2,0 mm lungime, de culoare verde deschis sau verde gălbui. Antenele mai lungi decât jumătatea corpului, cu articolele bazale de culoare mai deschisă. Ochii sunt roşii, iar extremităţile femurelor şi tibiilor fumurii. Corniculele galbene, cilindrice, cu extremitatea brună, ajung la 1/6-1/8 din lungimea corpului.

Forma aripată are 1,2-2,0 mm lungime, capul şi toracele de culoare brună închis şi abdomenul verde. Antenele mai lungi depăşesc ¾ din lungimea corpului, iar corniculele sunt mai scurte, ajungând la numai 1/8 -1/10 din lungimea corpului.

Simptome: hrănirea afidelor pe partea inferioară a frunzelor determină apariţia unor pete decolorate, care devin roşii şi se extind treptat pe tot limbul frunzei. Frunzele atacate se ofilesc, apoi se usucă. Mărimea plantelor, randamentul și supraviețuirea acestora, sunt puternic afectate.

Biologie: prezintă 8-15 generaţii pe an. Este specie care se dezvoltă în exclusivitate pe plantele de graminee cultivate şi spontane. Femelele fundatrix provenite din nimfele apărute la rândul lor din ouăle de iarnă, dau naştere, pe la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai, la nimfe care evoluează în fundatrigene, respectiv femelele aripate ce apar în culturile de cereale. Prolificitatea unei femele partenogenetice este de circa 60-70 nimfe, durata unei generaţii fiind cuprinsă, în funcţie de condiţiile climatice, între 5-21 zile, în medie 7 zile. În natură apar obişnuit 8 generaţii, deşi în condiţii optime se poate ajunge la 15 generaţii.

Pe culturile de grâu, generaţiile aptere se succed până la sfârşitul lunii iunie, când spicele sunt verzi, apoi înainte ca spicele să treacă în faza de coacere, apar din nou formele aripate ce migrează pe graminee spontane şi eventual, pe sorg. Formele sexupare apar pe la sfârşitul lunii septembrie, apoi urmează cele sexuate care depun ouăle de iarnă prin octombrie. Unde climatul este cald, Schizaphis graminum petrece iarna sub formă virginipară, fără să se reîntoarcă la generaţia sexuată. Apariţia formelor sexuate este determinată mai întâi de însuşirile ereditare, dar şi de condiţiile climatice din zonele temperate, ziua lumină de 10 ore şi temperatura sub 20°C, accelerând trecerea spre aceste forme.

Măsuri preventive:

  • utilizarea soiurilor rezistente este cea mai eficientă și durabilă strategie de control ecologic;
  • distrugerea sistematică a samulastrei de păioase după recoltare.

Barley yellow dwarf viruses (BYDV)

Denumire populară: Virusurile piticirii galbene a orzului

Statut: organism dăunator non- carantină, prezent în România.

Plante gazdă: În condiții naturale virusul infectează orzul (Hordeum vulgare), grâul (Triticum aestivum), secara (Secale cereale), ovăzul (Avena sativa), orezul (Oryza sativa), porumbul (Zea mays), sorgul (Sorgum vulgare) și numeroase ierburi graminee.

Simptome:

La orz, infecțiile primare care au loc în timpul răsăririi se manifestă de regulă, numai după repornirea vegetației în primăvară. Plantele infectate sunt pitice, slab înfrățite și total îngălbenite,contrastând puternic cu plantele sănătoase. Spre deosebire de îngălbenirile produse de alți factori, frunzele plantelor infectate sunt mai îngroșate, erecte și rigide decât normal și manifestă o îngălbenire aurie sau portocalie strălucitoare care evoluează de la vârf spre baza limbului.

În funcție de repartizarea atacului de afide în câmp, boala apare în vetre, slab delimitate, cultura este rară, multe dintre plantele atacate dispărând iarna, fiind mai sensibile la ger, sau primăvara din cauza sistemului radicular slab dezvoltat.

La grâu, plantele infectate primar în toamnă manifestă simptome foarte grave în primăvară, caracterizate prin piticire, înfrățire abundentă, clorozarea și înroșirea aproape totală a frunzelor începând de la vârf, sistem radicular slab dezvoltat și înspicare rară sau absentă. La plantele de grâu infectate primăvara, simptomele apar în cursul verii, constând într-o îngălbenire și înroșire strălucitoare a 1-2 frunze din vârf, începând de la vârful limbului, în timp ce frunzele mai inferioare au culoare normală, sistemul radicular este aproape normal dezvoltat și talia plantelor este puțin afectată.

Ovăzul este foarte sensibil. La 2-3 săptămâni de la infecție vârful frunzelor prezintă pete mici, clorotice, slab delimitate.În funcție de soi, acestea devin mai târziu galbene – roșietice, culoare pe care o imprimă la început vârfului și apoi frunzelor în întregime.


Mod de răspândire:

Pe cale naturală, transmiterea are loc prin circa 14 specii de afide a căror viață este legată de culturile de cereale și ierburi perene, dintre care cele mai importante sunt: Metopolophium (Acyrthosiphon) dirhorum, Macrosiphum avenae, Rhopalosiphum maidis, Rhopalosiphum padi și Schizaphis graminum. Sursele de infecție și gazdele pentru afidele vectoare din primăvară sunt plantele de graminee perene cultivate și spontane și culturile de grâu și orz semănate în toamna precedentă.

Din aceste surse,vectorii migrează pe culturile de orz și ovăz semănate primăvara, apoi pe samulastra de grâu și orz și, de pe acestea pe primele semănături de grâu și orz de toamnă.

Măsuri preventive:

combaterea afidelor prin aplicarea insecticidelor respectarea epocii optime de însămânțare și cultivarea soiurilor tolerante o măsura importantă pentru reducerea atacului constă în însămânțarea cerealelor de toamnă la date care să asigure răsărirea lor în perioada când datorită temperaturilor mai scăzute, se înregistrează o diminuare a zborului, înmulțirii și activității afidelor. Cerealele de primăvară vor fi însămânțate cât mai timpuriu, pentru a fi bine dezvoltate în momentul migrării și înmulțirii afidelor pe aceste culturi efectuarea lucrărilor specifice solului.

Video

2022-08-29
Prevatect

Etapele fenologice

Te vom contacta

Daca preferi să te contactăm noi, urmează pașii și anunță-ne ce ai nevoie ca noi să te putem contacta și să îți transmitem informațiile de care ai nevoieCâmpurile mandatorii sunt marcate cu un *
Pasul 1 - Cine ești

Pasul 2 - Cu ce te putem ajuta

1000 caractere rămase

Pasul 3 - Acceptarea termenilor

Trimite solicitarea

Folosim cookieuri pentru a-ți oferi o experiență mai bună, analizarea traficului de date și pentru a-ți oferi reclame personalizate.

Prin click pe Accept ești de acord cu folosirea tuturor tehnologiilor de tip cookie în concordanță cu Politica cookieurilor